Cum se desfasoara cursurile de inot?

Cum se desfasoara cursurile de inot la Alexandreea?

Activitatea de predare a cursurilor si lectiilor de inot, necesită timp, răbdare şi fler pedagogic, rămân la latitudinea instructorului sau antrenorului specializat, singurul care îi poate învăţa pe copii corect sa inoate. De aceea, începând cu vârsta de 3 ani, (vârsta ideală pentru a da copilul la înot, conform Academiei Americane de Pediatrie), copiii sunt aşteptaţi de antrenori la cluburile de înot, în timp ce bebeluşii sub 4 ani se pot deprinde cu mediul acvatic, la lecţiile de Aqua Bebe. Aici cel mic învaţă să se obişnuiască cu apa, riscul de a se îneca fiind nul, atat timp cat este supravegheat de profesor, arată un studiu realizat de Institutul pentru Sănătatea Copilului şi Dezvoltare Umană. Înainte de a lua o decizie, părinţii sunt sfătuiţi să ţină seama de câteva sfaturi ale antrenorilor mai multor cluburi de înot din Bucureşti.

 

De ce să va inscrieti copilul la cursurile de înot ?

Probabil cel mai important argument de a trimite copilul la cursuri de iniţiere de înot este faptul ca înotul este singurul sport recomandat de catre specialisti pentru copiii în vârstă de până la 10 ani. Motivul: muschii si articulatiile se pun in miscare fara a fi nevoite sa suporte vreo greutate, adica nu este afectata deloc cresterea copilului.

De la ce vârstă îmi pot da copilul la cursuri de înot?

Copilul poate fi dat cu siguranta la ori ce varsta la inot fara sa existe riscuri atat timp cat acesta se alfa in grija unui specialist in domeniu. De ce spunem acest lucuru ? Dupa cum bine stiti copilul este obisnuit sa stea in lichidul amniotic din burta memei dinaintea nasterii. Mai apoi exista posibilitatea de naste in apa, posibilitate care s-a dovedit a fi mai putin dureroasa, se deruleaza mai repede si este mai relaxanta pentru mama si copil. De aici pana la cursurile de inot in care se presupune ca bebelusul va invata sa inoate mai este doar un pas. Acest pas este facut de o trecere intermediara: lectiile de Aqua Bebe.  Totusi daca doriti cu adevarat ca acest curs de inot sa fie cat mai eficient si copilul sa invete sa inoate cat mai repede va recomandam sa il aduceti la inot de la varsta la care el incepe sa priceapa cat mai bine ceea ce i se spune. Multi antrenori considera varsta optima pentru invatarea eficienta este de 3, 4 sau 5 ani. Insa aceasta varsta o poate varia mult mai mult si poate fi  stabilita cat mai exact de parintele care isi cunoaste copilul si stie cat de repede a evoluat in primii ani de viata.

Îl pot învăţa singur pe copilul meu să înoate?

Poti ! Daca ai fost sau esti instructor sau antrenor de inot. Altfel va sugeram sa nu incercati decat o balaceala la apa mica atat timp cat copilul este trecut de varsta de 5 ani. Jucati-va in apa si in felul acesta il veti obisnuii cu mediul inconjurator. Totusi cand va fi vorba de invatarea tehnicilor de perfectionare si insusirea procedeelor de inot apelati la un specialist. Indrumarile d-voastra ar putea avea efecte negative. Copilul ar putea invata gresit anumite miscari care mai apoi vor putea fi corectate foarte greu.

Copilul se va descurca la fel de bine şi la mare?

Inotul in ape deschise este complet diferit de inotul intr-un bazin. Cu acest lucru se confrunta cei mai mari sportivi care participa la triatlon. De aici puteti sa va dati singuri seama cat de riscant poate fi pentru un copil sa inoate in mare. Asigurati-va ca il aveti mereu in vedere atunci cand mergeti la mare sau in alte parti in care instructorul nu este langa el.

De câte şedinţe are nevoie copilul meu pentru a învăţa să înoate?

Numărul de şedinţe necesare pentru ca micuţul să înveţe să înoate depinde de vârsta şi aptitudinile sale, dar şi de plăcerea cu care înoată. O dată ce copilul ajunge la lecţiile de înot, cei mari ar trebui să îi urmărească progresele de-a lungul a 22 de şedinţe, la sfârşitul cărora trainingul se poate încheia. Este foarte important să se ţină seama de capacităţile fiecărui copil; oricât de nerăbdători ar fi părinţii să îşi vadă copiii înotând alături de ei la mare.

Lucruri pe care orice antrenor ţi le va spune.

1. Echipamentul de înot obligatoriu este format din slip pentru băieţi, respectiv costum de baie pentru fete, prosop, papuci, ochelari pentru a le proteja ochii de clorul din piscină şi cască de protecţie pentru un înot mai lin. Unele cluburi le pot oferi copiilor accesoriile din dotare, dar cel mai bine este să le aibă pe ale lor.

2. Accesoriile cel mai des folosite de antrenori pentru începători (şi pe care le pot folosi şi părinţii cu cei mici) sunt plutele, baghetele şi aripioarele. De folos pot fi şi costumul de neopren şi labele de înot, care îl ajută pe înotător să se deplaseze rapid,fără efort.

3. Copiii care învaţă să înoate fără antrenor, cu ajutorul părinţilor, prietenilor sau singuri de cele mai multe ori nu ajung  să înoate incorect, ci într-un mod care îî solicită inutil şi îi oboseşte.

4. Cel mai important argument pentru a trimite copilul la cursuri de iniţiere de înot este faptul că înotul este singurul sport recomandat de specialişti pentru copiii pana-n 15 ani! Acest lucru se datorează şi beneficiilor de ordin fizic şi psihic pe care le aduce înotul :contribuie la dezvoltarea capacităţii toracice, construieste un corp armonios, conferă independenţă şi încredere în sine.

Afla mai multe detalii despre cursurile de inot pentru copii sau cursurile de inot pentru adulti la nivel de grup sau in regim personal accesand linkurile de mai jos. Daca doriti sa faceti o inscriere puteti folosi pagina de contact.

Scroll to Top